Adrian Mititelu Jr. nu ratează nicio ocazie de a-și etala veleitățile de cuceritor. CANCAN.RO a surprins imagini de senzație cu fiul finanțatorului de la FCU Craiova. A mers și a luat masa, unde altundeva dacă nu la restaurantul preferat al vedetelor? Cu ocazia asta poate mai pune și Mititelu Jr. ochii pe vreo domniță care se perindă prin preajmă. Punct ochit, punct lovit! Din două priviri a dat pe spate o domnișoară, care nici nu s-a mai putut concentra la volan.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Adrian Mititelu Jr. este un adevărat “devorator” de domnișoare frumoase. Dintotdeauna i-a plăcut să fie înconjurat de bombe sexy și nu ratează nicio ocazie de a ieși la “vânătoare”. Așa a fost și de data aceasta, iar CANCAN.RO l-a prins “în acțiune”.
Imaginile vorbesc de la sine, Mititelu Jr. nu și-a pierdut îndemânarea! A ieșit preț de câteva minute din restaurant să vorbească la telefon și imediat și-a făcut apariția o șatenă, la volanul unui Bentley. Cu talent de vânător dibace, cum a ochit-o, a și trecut la atac! Bine, subtil, delicat, dar eficient.
Ce să-i faci dacă țara asta e plină de femei frumoase? Asta probabil își spune zilnic și Adrian Mititelu Jr. de fiecare dată când iese din casă. După o masă corespunzătoare la un local din Capitală, renumit pentru faptul că este frecventat de frumusețile Bucureștiului, Mititelu Jr. a fost prins în fapt! Asortat din cap până-n picioare, băiatul patronului de la FCU Craiova este tare atent la detalii. A purtat pantaloni nude, maletă în aceeași nuanță, o geacă puffer tot nude și șapca…ați ghicit, aceeași culoare.
Vă spuneam în rândurile de mai sus că fiul Adrian Mititelu a ochit o domnișoară care se afla la volanul unui Bentley. Dar pentru că erau într-o parcare, ziua în amiaza mare, a ales să fie mai cumpătat. I-a aruncat o privire, iar pentru domnișoara cu pricina a fost suficient. Spunem asta deoarece a afișat un zâmbet larg, cu gura până la urechi. Iar Mititelu Jr. a plecat mai departe, mândru.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.